A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Â Î Ă Ş Ţ
B BA BE BH BI BL BN BO BR BU BY
termeni gasiti: 97 pagina 1 din 5
bîhlitură
bîhlitură s.f. (reg.) 1 Apă stagnantă, plină de gaze mefitice. 2 Loc mocirlos pe care nu se fac case. • pl. -i.
bîia
bîia interj, (reg.) Cuvînt prin care se atrage atenţia copiilor să se păzească de foc; (reg.) bîja. Bîia, că te-i frige! (POP.). • /form. expr.; cf. bîja.
bîigui
bîigui vb. IV. 1 intr. A vorbi incoerent, încurcat, nedesluşit (Colivescu, cu frică bîiguind:) Ce tur- tur- turtă? (ALECS.). A spune prostii. (tr.) Bîiguie şi el ceva acolo. 2 refl. (înv.) More…
bîiguială
bîiguială s.f. Bîiguire. • pl. - ieli.
bîiguire
bîiguire s.f. 1 Exprimare fără rost, fără temei, încurcată; bîiguiălă. Nu auzea decît bîiguiri şi prostii. 2 (mai ales despre bolnavi) Delirare. (înv.) Ext. Stare de extaz. Nu în vis, ce More…
bîiguit
bîiguit, -ă adj. 1 (despre vorbire) Fără noimă, fără sens; rău articulat. Glasul bîiguit al şcolăriţei se contopea în gîndul lui cu vîjîeala gîrlii ce se rostogolea repede de vale (CAR.). 2 More…
bîiguitor
bîiguitor, -oare adj- Care bîiguie; care delirează. • sil. -gu-i-. pl. -ori, -oare.
bîja
bîja interj., s.f. (reg.) 1 interj. Bîia. Vezi, mamă, bîja, c-are să te frigă tăciunele! (POP.). 2 s.f. Foc. Expr. A da bîjă = a da foc. 3 s.f. Expr. (fam.) A fi bîjă (mare) = a fi pericol, More…
bîjbîi
bîjbîi vb. IV. 1 intr. A orbecăi (în întuneric, în ceaţă etc); a căuta ceva pipăind prin întuneric; a dibui. Era întunerecşi cam frig acolo. Bîjbîind, merse la patul lui (VLAH.). Loc.adv. Pe More…
bîjbîire
bîjbîire s.f. 1 Orbecăire; dibuire; bîjbîială; bîjbîit. 2 Mişunare, roire. 3 Bîjbîială. Bolboroseală. • pl. -i.
bîjbîit
bîjbîit s.n. Bîjbîire. • pl. - uri.
bîjbîitor
bîjbîitor, -oare s.m., s.f, adj. (Persoană) care bîjbîie. • sil. -bî-i-, pl. -ori, -oare.
bîjbîitură
bîjbîitură s.f. (fam.) Bîjbîiălă. • sil. -bî-i-. pl. -uri.
bîjbîiălă
bîjbîiălă s.f. 1 Bîjbîire. 2 Ezitare. • pl. -ieli.
bîlboacă
bîlboacă s.f. v. bulboacă.
bîlbor
bîlbor s.n. (reg.) Bulboană. • pl. -oare. /etimol. nec.
bîlbîi
bîlbîi vb. IV. 1 tr., refl. A pronunţa cu ezitări sau nedesluşit sunetele ori cuvintele, repetind unele silabe şi împiedieîndu-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoţiei More…
bîlbîială
bîlbîială sf. Bîlbîire; concr. cuvinte pronunţate defectuos sau nedesluşit; (fam) bîlbă. Vorbeşte mai clar. Nu am înţeles nimic din bîlbîielile tale. Fig. (fam.) Bîlbîielile conducerii au More…
bîlbîire
bîlbîire s.f. 1 Pronunţare cu ezitări sau nedesluşită a unor sunete ori cuvinte, repetînd unele silabe şi împiedicîndu-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoţiei sau a More…
bîlbîit
bîlbîit s.n. Bîlbîire. ◊ bîlbîit, -ă s.m, s.f, adj. (Persoană) care (se) bîlbîie, care vorbeşte greu, gîngav. Găgăuţii şi guşaţii, Bîlbîiţi, cu gura strimbă, sîntstăpînii astei More…
Dictionar explicativ roman Dex - Dictionar online al limbii romane
  DespreTop 10Contactaţi-ne inceputul paginii
© 2008 DexX.ro - Copyright XHTML | CSS Gazduire oferita de Ghesi.ro