Acest site este un dicţionar general explicativ care se adresează publicului larg, tuturor vorbitorilor limbii române sau celor care învaţă această limbă, pentru obţinerea de informaţii în legătură cu structura lexicului românesc şi cu originea lui. Punctul de plecare îl reprezintă limba română literară actuală, dar sînt incluse şi cuvinte vechi, populare, regionale, familiare, argotice etc. Comparativ cu dicţionarele anterioare de acest tip, DexX cuprinde unele adăugiri, îmbunătăţiri şi rectificări referitoare la lista de cuvinte, semantică, gramatică, etimologie şi altele. Dicţionarul este redactat în limba română (cuvîntul-titlu, definiţia, exemplele, formele flexionare, variantele). Cuvinte străine se întîlnesc la unele sensuri calchiate după un model străin, facîndu-se trimiterea la modelul respectiv de la care s-a transferat sensul în limba română, precum şi la paragraful etimologic, unde se indică o sursă sau mai multe (etimologie multiplă), şi la etimologia indirectă (indicată atunci cînd sînt necesare unele referiri pentru elucidarea sensurilor cuvintelor). Deşi DexX nu are un caracter explicit normativ, au fost respectate recomandările din Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM), ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005. Spre deosebire de DOOM, nu am preluat scrierea într-un cuvînt a construcţiei pronominale negative nici un, nici o şi am semnalat unele dublete de pronunţare, de accent sau variante care lipsesc din DOOM, dar pe care le-am considerat ca fiind pe acelaşi plan în limba română literară. De exemplu, pentru unele lexeme DOOM admite un singur accent: acvilă, anatemă, avarie, barbar, caracter, dactil, despot, dictator, editor, radar, senator, simbol, splendid ş. a., iar noi am semnalat un al doilea accent (justificat mai ales etimologic), cu care cuvîntul respectiv este utilizat în limba literară: acvilă, anatemă, avarie, barbar, caracter, dactil, despot, dictator, editor, radar, senator, simbol, splendid. De asemenea, am precizat accentul şi variantele de accent la unele forme flexionare: prez. ind. domínă şi domină. La unele substantive neutre ca portic, recital, scrutin am apreciat că există două forme de plural, cu terminaţiile -uri şi -e. Acolo unde am indicat variante de plural care nu sînt utilizate în limba literară, am folosit paranteze care indică circulaţia formei respective şi raportarea ei la limba literară; de exemplu, basm are pl. -e, (pop.) -uri; beteală are pl. -ele, (pop.) -i; buric are pl. -ce, (pop.) -uri; ecran are pl. -e, (pop.) -uri. In privinţa ortografiei, am fost consecvenţi principiului un fonem / un gra-fem, aplicat pînă în 1993, cînd s-a propus, fără argumente ştiinţifice convingătoare, utilizarea a două semne pentru un singur sunet, fiind astfel în dezacord cu recomandările DOOM, dar sperînd că, în cele din urmă, se va reveni la scrierea anterioară, simplă, în care să se pună accentul pe conţinutul comunicării, pe corectitudinea gramaticală, şi nu pe aspectul grafic al unei litere. De asemenea, am optat pentru forma sînt a verbului a fi la persoana a treia singular şi plural, care se justifică prin etimologie şi a fost încetăţenită prin circulaţia neîntreruptă, atestată timp de aproape cinci secole în scrierile în limba română, şi nu forma sunt, care reprezintă un cultism apărut în a doua jumătate a secolului al XlX-lea.

Au fost utilizate ca bază de informaţie lucrările lexicografice ale limbii române apărute pînă acum, semnalate în bibliografia de referinţă. Pentru informaţiile privitoare la sensuri, la valorile şi evoluţiile gramaticale, pentru izvoare ilustrative, pentru tipurile de paranteze care însoţesc un cuvînt sau un sens, pentru înregistrarea şi definirea unui mare număr de construcţii fixe (sintagme, locuţiuni, expresii, compuse), ca şi pentru etimologii, de un real folos ne-a fost Dicţionarul Academiei (seria veche şi seria nouă). Autorii au consultat şi numeroase dicţionare şi enciclopedii străine, aparţinînd unor culturi europene cu o tradiţie multiseculară (franceză, italiană, engleză, germană). în dicţionarul de faţă au fost reformulate sau completate unele definiţii, s-au introdus sensuri sau vocabule care nu au fost înregistrate în alte dicţionare ale limbii române, s-au făcut unele sugestii etimologice noi.

***

DexX conţine 109 072 intrări, dintre care 101 805 sînt articole redactate, restul de 12 088 fiind semnalări (variante lexicale sau grafice), şi cuprinde lexicul de bază al limbii române actuale, dar şi vocabule care denumesc realităţi revolute, care au o circulaţie restrînsă, ori termeni culturali, din diverse domenii ale ştiinţei şi tehnicii. Inventarul de cuvinte conţine mai mulţi termeni de argou, injurioşi, licenţioşi, familiari, porecle depreciative etc. decît dicţionarele anterioare. Astfel, s-au înregistrat cuvinte ori sensuri care denumesc părţi ale corpului omenesc, acţiuni etc, cu o largă circulaţie (la nivel popular), evitate de autorii altor dicţionare, fiind considerate vulgare. Au fost introduse unele lexeme sau sensuri iniţial argotice, şi în consecinţă neglijate în lucrări lexicografice, care în ultimele decenii, şi mai ales după 1990, au fost decriptate, devenind familiare şi chiar populare.
Au fost incluse numeroase cuvinte care reprezintă achiziţii recente, determinate de evoluţia tehnologică şi de schimbările sociale, economice şi politice, mai ales din ultimele decenii, cu referire specială la domenii precum informatică, politologie, finanţe, comerţ. De asemenea, s-a înregistrat un număr semnificativ de termeni din medicină, deoarece s-a considerat că acest domeniu, avînd un impact deosebit asupra vorbitorilor, furnizează numeroase lexeme cu tendinţă de generalizare. Autorii au manifestat o preocupare specială pentru termenii religioşi, neglijaţi în alte dicţionare. Cuvintele intrate de curînd în limbă şi care nu au fost adaptate sistemului fonetic românesc, păstrînd forma etimonului sau care nu au forme flexionare (în special cele de origine engleză), au fost considerate ca făcînd parte din fondul lexical al limbii române, avînd tendinţa de extindere la un număr tot mai mare de vorbitori şi, ca urmare a circulaţiei lor în domenii de mare importanţă pentru realităţile economice şi socioculturale româneşti, de adaptare fonetică şi de încadrare morfologică.
Nu au fost introduse în dicţionar cuvintele (şi sensurile) regionale cu o circulaţie restrînsă, cele ale căror sensuri şi etimologii sînt obscure, după cum s-a evitat introducerea automată a abstractelor verbale sau a derivatelor care nu au o circulaţie menită să le justifice includerea într-un dicţionar de acest tip.

Lista de cuvinte - structura redactării


Lexicul limbii române este prezentat în acest dicţionar conform ordinii alfabetice a limbii române; fiecare articol este dedicat unei vocabule, prezentate la formele flexionare standard (nominativul singular la substantive, adjective, pronume, infinitivul la verbe ş.a.). O intrare poate conţine: 1 Redactarea unui cuvînt. 2 Redactarea unei locuţiuni. 3 O semnalare.
1 Structura redactării unui cuvînt este făcută după o anumită schemă: cuvîntul-titlu, transcrierea fonetică (acolo unde este cazul, pentru transcrierea pronunţiei unor neologisme care au păstrat forma etimonului şi nu s-au acomodat limbii române, utilizîndu-se simboluri din alfabetul stabilit de Asociaţia Fonetică Internaţională), valoarea gramaticală, paranteze de circulaţie, de domeniu etc, descrierea semantică pe baza unei scheme logice, pornindu-se de la cel mai cunoscut sens către sensurile cu o circulaţie restrînsă, specifică sau care sînt învechite; fiecare sens conţine: definiţia, evoluţiile de sens, utilizări stilistice, schimbări gramaticale, construcţii fixe. Paragraful final, nonlexical cuprinde indicaţii privind (atunci cînd este cazul) silabarea, variante de accent, variante de pronunţie, forme flexionare (plural, prezent indicativ), variante lexicale; după bara oblică este indicată etimologia. Omonimele au fost stabilite pe baza diferenţelor existente în privinţa etimologiei şi a sensurilor şi sînt plasate în funcţie de ordinea alfabetică a indicaţiilor gramaticale ale cuvîntului-titlu. Forme precum eleghiacesc sau matematicesc au fost considerate variante şi incluse la cuvintele de bază elegiac şi matematic deoarece s-a considerat că acestea reprezintă adaptări după modele străine, şi nu derivate în limba română.
2 Locuţiunile au fost alfabetizate ca şi cînd toate elementele ar fi scrise legat.
3 Semnalările sînt urmate de valoarea gramaticală şi reprezintă variante lexicale sau diferenţe grafice faţă de corpul cuvîntului de bază, făcîndu-se trimitere la acesta.


Circulaţia cuvintelor


S-au făcut precizări privitoare la statutul unui lexem prin raportarea la limba literară actuală (înv.), (pop.), (fam.), (reg.), (arg.), la perioada sau gradul de utilizare (în Ev. Med.), (în sclav.), (în trecut), (actual), (curent), (ieşit din uz), la zonele geografice cărora le aparţin anumite realităţi (în ţările nordice), (în S-V Asiei), (în Europa de Vest) sau la domeniul specific în care este utilizat (biol), (bis.), (fiz.), (med.), (în ind. casn.), (în mit. greaca); mai ales în cazul cuvintelor polisemantice, s-a urmărit stabilirea unei simetrii a indicaţiilor de acest tip, chiar dacă domeniul se subînţelege din definiţie: 1 (anat.)... 2 (biol.)... 3 (bot.)... Nu s-a precizat domeniul atunci cînd un cuvînt sau un sens are utilizări în mai multe domenii sau are un caracter general.
Cuvintele culte împrumutate în perioada exercitării influenţelor specifice limbii române vechi (mai ales cuvinte de origine neogreacă, slavonă sau turcă), care mai sînt utilizate de unii vorbitori cu o competenţă culturală ridicată, au indicaţii precum: (fam., iron.) la firitisi, sastisi, simandicos, sau, în registrul serios, pentru realităţi revolute precum demnităţi, funcţii, unităţi de măsură etc: (ist), (în vechea organizare adm.), (în Ev. Med., în Ţările Rom.) la diortositor, hatman, vătaf; cuvintele vechi utilizate în scrieri moderne doar cu valoare stilistică au paranteza (arh.): dăscălie, despărţămînt, veleat.

Semantica


S-a acordat o atenţie deosebită cuvintelor, sensurilor, expresiilor familiare cu o largă circulaţie în limba română actuală vorbită şi cu un mare grad de expresivitate; s-a avut în vedere faptul că uneori, ca urmare a oralităţii, s-au produs modificări în privinţa circulaţiei unor cuvinte şi sensuri, indicaţiile din dicţionarele anterioare nemaifiind de actualitate. Schema de prezentare a fiecărui cuvînt este cea logică, pornindu-se de la sensul sau sensurile de bază către sensurile secundare, existente în etimon sau dezvoltate pe terenul limbii române, avîndu-se în vedere şi frecvenţa în limba română actuală. S-au utilizat, pentru separarea sensurilor: litere mari (A, B, C), cifre romane (I, II, III), cifre arabe (1, 2, 3), şi, pentru marcarea sensurilor derivate dintr-un sens principal sau pentru semnalarea schimbării tipului flexionar sau a valorii gramaticale, urmate de definiţie.
Autorii au utilizat exemplificări (personale sau citate din literatura română) şi paranteze explicative, pentru nuanţarea definiţiilor sau pentru explicitarea anumitor construcţii, precum şi paranteze care să surprindă, mai mult decît alte dicţionare, utilizările stilistice ale unui cuvînt, diverse nuanţe de sens. Trimiterile la un anumit autor din care s-a folosit un citat s-au făcut printr-un sistem de sigle (lista se află în Bibliografie).
Definiţia este, de obicei, analitică (formată din genul proxim şi diferenţa specifică), iar sinonimele indicate la un cuvînt sau la un sens sînt mai ales acelea care fac parte din limba literară modernă sau din familia cuvîntului respectiv. De asemenea, a mai fost utilizată definiţia prin sinonime sau serii sinonimice, mai ales pentru cuvintele învechite, regionale, argotice, arhaisme etc.
Pentru evitarea unui exces de exemple care ar fi mărit foarte mult dimensiunile acestui dicţionar, am utilizat paranteze explicative care precizează contextul în care apare o vocabulă sau un sens, determinările, relaţiile sintagmatice în care se află un cuvînt, menite a face definiţia mai uşor de înţeles. De exemplu: la substantive (cu determ...), (precedat de prep. „ "); la verbe (despre...), (compl. indică...); la adjective (predomină ideea de calitate), (despre...); (adv., ca determ. al unui adj. sau adv. căruia îi dă val. de super. abs.) etc. S-au dat mai rar exemple la termeni aparţinînd stilului ştiinţific, unde s-a pus accentul pe exactitatea informaţiei.
La termenii familiari s-a avut în vedere şi coloratura afectivă, prin paranteze precum: (glum.), (iron.), (deprec.) etc.

Informaţii nonlexicale


Informaţiile nonlexicale plasate la sfîrşitul redactării, după bulina neagră, se referă, după caz, la aspecte ortoepice, ortografice, la flexiune, variante, precum şi la etimologie.
Indicaţiile ortoepice sînt utile pentru semnalarea pronunţiei corecte, pentru evitarea unor lecturi greşite sau pentru consemnarea unor rostiri diferite faţă de uzul consacrat în limba română literară: pronunţarea (examen... pronunţ, egzamen); accentuarea (dactil... acc. şi dactil), marcarea hiatului acolo unde există posibilitatea ca, respectîndu-se accentul cuvîntului-titlu, să se pronunţe cu diftong sau triftong (geolog... sil. ge-o-).
S-au specificat şi variantele de scriere: lider... scris şi leader.
Indicaţiile gramaticale, marcate cu litere italice albe, care arată funcţia pe care cuvîntul o îndeplineşte în discurs, au fost plasate la începutul fiecărui articol de dicţionar, după cuvîntul-titlu sau (şi) după numărul de sens, conform unei scheme fixe, stabilite riguros pentru fiecare tip de lexem, sau în interiorul unui sens atunci cînd am avut a face cu modificarea valorii gramaticale a cuvîntului-titlu, marcată prin romb (gol) dacă nu s-a produs şi o alunecare semantică definibilă.
S-au indicat terminaţiile la formele de plural ale substantivelor, adjectivelor, ale unor pronume; nu s-a precizat forma de plural la cuvintele considerate invariabile, la cuvintele pătrunse recent în limbă, care nu au fost încadrate morfologic, la cele care au un plural nesigur sau nu se cunoaşte, precum şi la cele care nu admit pluralul. în cazul verbelor, s-a indicat terminaţia la prezent indicativ persoana întîi (sau a treia).
Genitiv-dativul s-a marcat la substantivele feminine terminate în -ie, atunci cînd acesta este diferit de regula de formare de la plural (farmacie... g.-d. -iei).
S-a considerat variantă a unei vocabule cuvîntul care prezintă diferenţe fonetice faţă de o formă în uz, dar care are aceeaşi bază etimologică şi aceeaşi semnificaţie. în acest dicţionar s-au înregistrat variantele care au o circulaţie mai mare, evitîndu-se formele regionale sau vechi, fără circulaţie semnificativă; s-a specificat în paranteză circulaţia lor, raportată la limba literară sau la cuvîntul de bază, valoarea gramaticală sau tipul flexionar. De exemplu: băjenar s.m. (înv.) ... şi bejănar, bejenar s.m.; bărdacă s.f.... şi (pop.) bărdac, bardac s.n., s.m., bardacă s.f. Aceste variante se constituie ca intrări în ordinea alfabetică a formei lor cu trimitere la cuvîntul de bază. Acolo unde o variantă are o formă care se justifică printr-un accident fonetic sau prin etimologie, acest fapt este precizat în paranteză. S-au semnalat şi variantele grafice pentru a înlesni cititorilor găsirea cu uşurinţă a unui cuvînt.
Secţiunea etimologică este plasată la sfîrşitul paragrafului nonlexical, după o bară oblică (/) şi conţine mai multe tipuri de explicaţii privitoare la originea fiecărui cuvînt consemnat în dicţionar:
1 La cuvintele moştenite din limba latină, care reprezintă elementul aflat la baza limbii române, etimonul se marchează prin indicaţia: /lat.
2 La cuvintele presupuse că aparţin substratului traco-dac, se fac trimiteri la limba albaneză: / (probabil) cuv. autoh.; cf. alb.
3 La cuvintele împrumutate din limbile popoarelor vecine (slavă veche, bulgară, sîrbă, maghiară, ucraineană ş.a.) sau din limbile de cultură care au influenţat evoluţia limbii române (slavonă, neogreacă, latină, germană, franceză, italiană, engleză ş.a.), etimoanele sînt marcate printr-un unghi ascuţit cu deschidere spre dreapta: fr.
4 La formanţii interni:
a) cu sufixe, prefixe, elemente de compunere; se precizează fiecare element, utilizîndu-se între ele semnul + : pre - + facere; expropria + - bil (baza de derivaţie se marchează cu bold italic, sufixul cu italic).
b) creaţi pe teritoriul limbii noastre de la un cuvînt românesc; apar menţiuni precum: prin apropiere de..., prin analogie cu... etc.
c) interjecţii; nu se indică o anumită formă, ci se precizează doar: / onomat.
d) formaţii expresive, cuvinte care prin îmbinări de silabe, prin reduplicări, prin rezonanţă fonetică (adesea întărite de analogii) au căpătat un statut în limba română; se face precizarea /form. expr., însoţită adesea de trimiteri la alte cuvinte asemănătoare ca formă şi ca sens.
e) prin schimbarea valorii gramaticale (substantivare, adjectivare, adverbializare), cuvinte postverbale ş.a.; se face precizarea /de la... sau /v., urmată de cuvîntul de origine scris cu caractere bold italic.

La cuvintele moştenite sau împrumutate, etimologia directă, adică forma care a stat la baza cuvintelor româneşti, este marcată grafic cu caractere bold italic. Tot la această secţiune s-au explicat unele diferenţe între forma actuală a cuvîntului-titlu şi forma etimonului şi s-a arătat cauza care a determinat diferenţierea respectivă: metateză, hipercorec-ţie, contaminare, aglutinare, etimologie populară ş.a. Ex.: viclean provine din magh. hitlen; forma cu v iniţial din limba română modernă se explică prin hipercorecţie. Subst. plocon provine din slavonul poklon; forma românească modernă se explică prin metateză.
Etimologia indirectă, precedată de indicaţia cf. sau de <<<
In cazul cuvintelor derivate de la nume proprii sau care sînt în relaţie cu un nume propriu, s-au făcut precizări cu caracter enciclopedic relativ la respectivul nume propriu: eminescian, -ă ... / nm. pr. (poet român) Mihai Eminescu + -ian; iacobin, -ă / <
Etimoanele au fost transcrise de obicei cu alfabetul utilizat de limba din care s-a făcut împrumutul (alfabetul grecesc, chirilic etc). Atunci cînd cuvintele româneşti provin din forme flexionare ale etimonului (plural, aoristul unor verbe greceşti ş.a.), s-a dat forma respectivă, însoţită de forma de bază a cuvîntului.

Dicţionarul mai conţine o listă de abrevieri, bibliografia de referinţă, bibliografia generală, tabele cu alfabetul utilizat în limbile: greacă (neogreacă), ebraică, slavonă, rusă.
Textul dicţionarului este însoţit de ilustraţii, care se constituie în informaţii analogice pentru unele realităţi concrete, în vederea oferirii unei imagini de ansamblu utilizatorului, dar şi pentru economie de spaţiu, am indicat pe acelaşi desen, atunci cînd situaţia o cerea, principalele părţi componente ale obiectului sau fiinţei din imagine, în loc să i se rezerve un desen aparte fiecărui element. în felul acesta am comprimat mult spaţiul destinat imaginilor, păstrînd în acelaşi timp informaţia utilă. Vezi, spre exemplu, desenele Velatura şi principalele părţi componente ale unei nave sau Calul. Atunci cînd desenul reprezintă animale sau plante netratate în mod special în cadrul articolului, pentru o informaţie mai precisă s-a adăugat la legenda imaginii denumirea ştiinţifică a speciei respective. De exemplu, materialul ilustrativ la cuvîntul cocoş cuprinde, în afară de imaginile cocoşului-de-munte şi cocoşului-de-mesteacăn, specii definite în articol, şi desenul cocoşului-de-prerie, nedefinit, dar care se încadrează în tipologia generală a speciei, cu precizarea denumirii ştiinţifice a păsării (Tympanuchus cupido).

Autorii acestui dictionar sînt cercetători ştiinţifici principali la Institutul de Filologie Română „A. Philippide" al Academiei Române, Filiala Iaşi: dr. Eugenia Dima, dr. Doina Cobeţ, dr. Laura Manea, dr. Elena Dănilă, dr. Luminiţa Botoşineanu, cadre didactice de la Universitatea „Al. I. Cuza" din Iaşi: asist. dr. Gabriela E. Dima şi din învăţămîntul preuniversitar: Andrei Dănilă.
Lucrarea a beneficiat, pentru consultanţa ştiinţifică în diferite domenii, de contribuţia unor reputaţi specialişti din institutele de cercetare academică din Iaşi: dr. Valentin Mihai Bohatereţ, dr. Constantin Iconomu, dr. Gheorghe lonesei, dr. Vasile Lupu, de la Universitatea „Al. I. Cuza"- Iaşi: prof. dr. Vasile Arvinte, prof. dr. Teodor Dima, membru corespondent al Academiei Române, prof. dr. Stelian Dumistrăcel, prof. dr. Alexandra Iordan, din instituţii ştiinţifice, religioase, culturale şi artistice din România: Gabriela Agafiţei, dr. Irina Dumistrăcel, pr. drd. Mihai Mărgi-neanu, dr. Lavinia Pavel, drd. Liliana Pînzariu, din Republica Moldova: Iulian Ciocan, Dorin Onofrei, Vlad Pohilă, Eudochia Sorocean, Tatiana Şarşova şi din alte ţări: dr. Mauro Barindi (Italia), dr. Alberto Madrona Fernăndez (Spania).
De un preţios ajutor în finalizarea volumului ne-a fost doamna Lucia Ciocan, prin efectuarea de corelaţii, corecturi, operaţii tehno-redacţionale, ca şi ceilalţi colaboratori, prin redactare parţială: dr. Veronica Olariu, drd. Daniela Butnaru, Rodica Radu, lectura volumului şi alte operaţii: Mariana Belenciuc, Dumitru Boldureanu, Igor Boldureanu, Gheorghe Chiriţă, Tatiana Chiriţă, Ala Ciobanu, Igor Condrea, Galina Guţanu, Eugen Lungu, Marcela Orjacov-schi, Efim Spînu, Oana Stoian, Vlad Pohilă, Horia Zava, Aliona Zgardan-Crudu.
Tuturor colaboratorilor le exprimăm şi pe această cale întreaga noastră recunoştinţă.
Elaborarea unui dicţionar de acest tip este o operă complexă, dificilă şi delicată. Experienţa ne-a arătat că unele imprecizii, omisiuni şi chiar erori sînt inevitabile; de aceea mulţumim tuturor celor care ni le vor semnala, în vederea unei noi ediţii revăzute şi adăugite.
  DespreTop 10Contactaţi-ne inceputul paginii
© 2008 DexX.ro - Copyright XHTML | CSS Gazduire oferita de Ghesi.ro